Foarte interesantă reclama! Cam cum ar trebui să arate şi pe la noi reclamele, să mai renunţăm la “tanti Maria”…
Deci… atenţie la biciclişti…
Foarte interesantă reclama! Cam cum ar trebui să arate şi pe la noi reclamele, să mai renunţăm la “tanti Maria”…
Deci… atenţie la biciclişti…
Am avut o oarecare surpriză azi dimineaţă, când mă uitam pe geam să văd cum stă lumea în trafic pe Maniu, să constat că au apărut peste noapte nişte copăcei în zona verde care desparte cele două sensuri. Probabil s-a făcut asta la cererea şoferilor, care se plictiseau cât timp stăteau în trafic (şi se sta, pe ambele sensuri), şi nu aveau la ce să se uite.
Dar nu, trebuie să ne amintim că se apropie alegerile locale, şi primarul sectorului 6, pe numele lui … Poteraş (??) vrea un nou mandat. Mda, a făcut atâtea în acest sector că am reuşit performanţa să NU îi reţin numele în 4 ani de mandat.
De ce nu sunt alegeri în fiecare an, sau poate la jumătate de an? Chiar m-a surprins operativitatea celor de la primărie.
Aseară am fost la poştă (instituţia) să ridic o recomandată. După ce am stat cam 15 minute să-i gaseasca unei tanti din faţa mea o scrisoare mai veche, mi-a găsit şi mie recomandata (din fericire repede), a completat nişte date într-un registru şi m-a pus să semnez. Aţi observat că încă folosesc registre şi programe pentru MS-DOS?
Atunci când am intrat, am avut senzaţia că m-am întors în timp, cu vreo 20, poate chiar 30-40 de ani înapoi. Şi te mai miri de ce nu mai apelează lumea la Poştă, iar serviciile de curierat rapid au apărut ca ciupercile după ploaie.
Iată cum arată viitoare generaţie a clasei politice…
Citeşte mai mult »»
TRĂIEŞTI ÎN ERA INFORMATICĂ atunci când…
1.Din greşeală, tastezi parola ta la cuptorul cu microunde.
2. Nu ai mai jucat Solitaire cu nişte cărţi adevarăte de ani în şir.
3. Ai o listă cu 15 numere de telefon pentru cei 3 membri ai familiei tale.
4. Îi trimiti un e-mail colegului tău de birou.
5. Motivul pentru care nu ţii legătura cu prietenii şi cu familia este pentru că ei nu au adresă de e-mail.
6. Te dai jos din maşină în faţa casei, doar pentru a da un telefon de pe mobil să vezi dacă este cineva acasă ca să te ajute la cărat sacoşele de la piaţă.
7. Fiecare reclamă de la TV are afişat şi site-ul în partea de jos a ecranului.
8. Dacă pleci de acasă fără telefonul celular, pe care nu îl aveai în primii tăi 20 sau 30 (sau 60) de ani de viaţă, este motiv de panică, drept care te întorci şi îl iei.
10. Te scoli dimineaţa şi intri pe Internet înainte de a-ţi face cafeaua.
11. Citeşti asta şi dai din cap şi râzi.
12. Ai fost prea ocupat ca să realizezi că lipseşte punctul 9 din aceasta listă!
13. De fapt, ai făcut chiar un scroll înapoi ca să verifici dacă există nr. 9 pe aceasta listă.
…ŞI ACUM RÂZI DE TINE!