Scris de Bogdan
pe October 31, 2008
Romania /
Fără Comentarii
…
În SUA, efectele crizei sunt atât de profunde, încât preşedintele nou-ales e nevoit să-şi ia o a doua slujbă. Oferta de subînchiriere a Casei Albe, publicată în Wall Street Journal, a rămas fără ecou, deoarece nici Bill Gates nu mai îndeplineşte noile condiţii de creditare. La câteva zile după ce „Dow” s-a despărţit de „Jones”, făcându-şi indice separat, Bursa din New York s-a redeschis pentru prima oară pe plus după o pauză de şase luni, graţie unui grup numeros de turişti japonezi care au plătit cash biletele de intrare.
…
Un foarte bun pamflet marca Adrian Georgescu.
Taguri: criza, fun, Romania
Scris de Bogdan
pe October 30, 2008
Personal /
1 Comentariu
Cum spuneam, traficul din Roma mi s-a părut la fel de bezmetic ca cel din Bucureşti. La fel, maşinile erau parcate peste tot, foarte rar vedeai câte un loc gol pe marginea străzii.
Cu toate astea, însă, sunt ceva diferenţe. În primul rând, maşina predominantă era cea de clasa mini (nu mică, ci mini). La fiecare colţ de stradă vedeai câte un Smart ForTwo (dacă ai avea aşa ceva în Bucureşti ai fi considerat gay), în care vedeai şi bărbaţi la volan, nu numai femei. Mai vedeai Toyota Aigo, Peugeot 107, Matizuri (!) etc, dar şi maşini un pic mai măricele. Mai vedeai din când în când un SUV, dar foarte rar, nu ca pe şosele ţărişoarei noastre.
Citeşte mai mult »»
Taguri: italia, metrou, roma, trafic, vacanta
Scris de Bogdan
pe October 28, 2008
Personal /
2 Comentarii

Într-un final am fost şi eu în vacanţă. Am lăsat compania şi portabilitatea deoparte şi am plecat la Roma.
Câteva impresii:
- Băneasa s-a deschis la timp (deşi nu credeam) şi am zburat chiar bine cu BlueAir, fără probleme, fără turbulenţe, fără bagajele pierdute, deşi ăştia aveau reputaţie proastă la capitolul ăsta (sfat: dacă vă cumpăraţi bilete cu aproximativ 2 luni înainte puteţi prinde bilete la ofertă, 1 Euro + taxe de aeroport);
Citeşte mai mult »»
Taguri: italia, Personal, roma, vacanta
Scris de Bogdan
pe October 28, 2008
Online /
2 Comentarii
O întrebare pe care sper să n-o primesc prea des. Nu sunt interesat şi nu îmi place să fac link exchange, la mine în blogroll ajung oameni care au fost studiaţi atent mult timp şi au demonstrat că au ceva de zis. Bineînteles, există şi excepţii. Cât despre backlink-uri, dacă merit, or să vina şi alea, încet, unul câte unul.
Însă pentru cei pasionaţi de link exchange, de ce? a lansat un tool ajutător: schimbdelink.ro. Dacă vreţi detalii mai multe despre proiect, cititi aici. Enjoy!
Taguri: bloguri, Online
Scris de Bogdan
pe October 22, 2008
Fotbal /
4 Comentarii
Steaua – Lyon 3-5.

Parcă a fost ceva mai bine ca acum doi ani, măcar acum a fost o speranţă pentru puncte. Îmbunătăţirea însă nu a venit din jocul Stelei, ci din faptul că Lyon nu mai e echipa care spulbera pe Real Madrid.
Steaua însă şi-a arătat limitele. Steaua a rămas cu acelasi joc fad şi dependent de fazele fixe, fără orizont în atac (de vreo 3 ani nu-şi găseşte un mijlocaş să lege jocul la mijlocul terenului). Nu înţeleg ce caută acest băiat Arthuro în echipă, cred că este printre puţinii atacanţi care nu ştie să tragă la poartă. Cât despre pasele pe care le-a dat, no comment… Cred că a avut tot timpul din lume să arate ce poate, ar fi timpul să-i mai lase şi pe alţii.
Citeşte mai mult »»
Taguri: champions league, Fotbal, lyon, steaua