Dacă daţi o raită prin presă, bloguri, pe stradă etc. părerea generală este că statul fură şi este cel mai prost administrator al banilor noştri, prin taxele şi impozitele pe care le plătim. Şi au dreptate. Iată că acum există posibilitatea să eviţi să-ţi verşi tot impozitul în contul statului, redirecţionând 2% către un ONG / unitate de cult.
Personal
Anul trecut mi-am luat anvelope de iarnă dar, deoarece nu a nins îndeajuns, nu am avut ocazia să le testez. Însă, datorită vremii din ultimul timp, anul asta lucrurile s-au schimbat. După ce m-a prins prima zăpada fără ele şi m-au ajutat 3 oameni să ies din parcare (mulţumesc!), luna asta le-am avut montate. Diferenţa este ENORMĂ! Pe bulevard, pe unde este curăţat, nu se simte foarte mult, dar pe străduţele dintre blocuri sau prin parcari, unde nu este deszăpezit, sunt excelente. Poţi să ieşi singur din parcare, poţi să intri pe toate străduţele, poţi să intri pe străzi mai puţin circulate, poţi să urci rampe fără probleme. Bineînţeles, dacă este gheaţă pe jos sau pe sub zăpadă, nu mai ajuta la nimic. Doar ABS-ul te mai salveaza şi un sistem de control al tracţiunii (ASR, ESP etc). Da, ştiu, sunt scumpe, dar cheltuiala pentru o maşină nu se termină după ce ai cumpărat-o.
Asta ca să nu mai ascultaţi de tăntălăi care se dau formatori de opinie pe la TV şi îi induc în eroare şi pe alţii, doar din dorinţa de a fi anti-sistem şi a critica orice şi oricum, pentru că asta prinde la românul frustrat.
Tocmai am terminat de citit Papillon, un roman autobiografic (lucru contestat de unii) scris de Henri Charriere. A fost o carte pe care am devorat-o pur şi simplu, lucru care cred că nu mi s-a mai întâmplat de la Dune (Frank Herbert). Ceea ce m-a fascinat, pe lângă stilul concis şi direct în care e scrisă cartea şi felul în care sunt povestite întâmplarile, fel care îţi creează o dependenţă de carte, este o concluzie cu care se încheie romanul. Concluzia este cât se poate de actuală, deşi romanul a fost publicat în 1969. Esenţa este în paragraful de mai jos:
[...] Marea majoritate a francezilor nu admit că un om cu un trecut ca al nostru (ocnaşi, n.a.) poate să devină un domn din toate punctele de vedere. Asta-i deosebirea între poporul venezuelean şi-al nostru. V-am povestit ideea individului de la Irapa, un amărât de pescar, care-i explica prefectului că un om nu e niciodată pierdut, că trebuie să i se ofere o posibilitate pentru ca, fiind ajutat, să devină un om de treabă. Acesti pescari aproape analfabeţi din golful Paria, la capătul lumii, pierduţi în acel imens estuar al Orenocului, au un umanism filozofic care lipseşte multora dintre compatrioţii noştri. Prea mult progres mecanic, o viaţa agitată, o societate însufleţită de-un singur ideal: noi invenţii, o viaţă tot mai lesnicioasă şi mai îndestulată. Tot savurând descoperirile ştiinţifice aşa cum lingi un şerbet, devii însetat de-un confort cât mai desăvârşit şi lupţi fără încetare să-l obţii. Toate astea ucid sufletul, mila, înţelegerea, mărinimia. N-ai răgaz să te ocupi de ceilalţi, şi cu atât mai puţin de nelegiuiţi. [...]
In primul rând “La mulţi ani” cu ocazia noului an! Cum o spune şi titlul, zic să începem anul cu bine. Cu nişte reguli adică, pe care eu le consider de bun-simţ.
Până acum nu am simţit nevoia de a avea reguli, iar comentariile erau la liber. Dar, de la un timp, văd că apar tot felul de specimene care nu ştiu să-şi spună părerea într-un mod civilizat sau dacă nu sunt de acord cu anumite păreri singurul lor argument este o înjurătură sau un cuvânt jignitor. Cum spuneam, nu e vorba de cenzură, e vorba de o anumită conduită când ajungi în spaţiul personal al cuiva: dacă îţi cere să te descalţi când intri la el în casa, te descalţi.
Vă multumesc pentru înţelegere.
Acum că se încheie încă un an, vreau să vă urez vouă şi celor dragi vouă sărbători fericite, multă sănătate, multe bucurii şi împliniri şi un an 2010 mai bun ca 2009 şi mai prost ca 2011!
Ne vedem cu bine la anul!
