Recunosc, n-am mai scris demult. Dar îmi revin, încet… încet…
Între timp, un articol care mi s-a părut excelent: 7 Reasons the 21st Century is Making You Miserable.
Personal
După ce am muncit în iarnă de mi-au ieşit peri albi (la propriu) la implementarea portabilităţii, am decis să beneficiez de acest serviciu şi m-am portat. Am renuntat după 6 ani la Vodafone, care deveniseră tot mai agresivi cu promoţiile şi mă sunau tot felul de neni să-mi propună vreo oferta inutilă, şi am trecut pe Orange.
“Tip & tricks” despre portabilitate:
Joi seară am program, mă duc aici:
Londra, un tânăr magnat rus care vrea să construiască un stadion (Abramovich?), mafia locală, un funcţionar public corupt, o contabilă senzuala, doi rackeţi ruşi, trei mici găinari, un star rock’n'roll, toţi şi toate puse la un loc într-un cocktail exploziv marca Guy Ritchie.
Un film bun şi foarte bine realizat, cu umor englezesc fin şi subtil, cu replici memorabile şi cu o coloană sonoră de asemenea foarte bună, care te ţine în priză tot filmul.
Un film în aceeasi stil ca “Lock, Stock and Two Smoking Barrels” sau “Snatch“, stil care l-a consacrat pe Guy Ritchie. Dacă le-aţi văzut pe astea două, veţi recunoaşte scheletul fimului, daca nu, ar fi bine să le vedeţi să vă acomodaţi cu stilul regizorului.
Un film bun despre iubire, fără să fie siropos. Un film după care orice bărbat o să vrea să fie pictor. Un film în care aproape oricine se poate regăsi într-unul din personaje. O antiteză foarte bine ilustrată între omul conservator şi omul libertin, între două femei cu gusturi total diferite la bărbaţi, între boemia europeană şi cultura corporatistă americană. Un oraş superb promovat, pentru că m-am săturat ca de Turnul Eiffel să apară în fundalul tuturor scenelor.
Şi nu în ultimul rând, soundtrack-ul:
Giulia y Los Tellarini – Barcelona (soundtrack Vicky Cristina Barcelona)
