Ţin să spun că nu sunt suporter CFR Cluj, dar în seara asta chiar au jucat excelent!
EXCELENT! SPLENDID!
Sincer, nu mă asteptam la acest rezultat, după cum începuse meciul, dar au arătat o altă mentalitate (se vede ca românii au fost minoritari), întorcând scorul. Aşadar, să-i dăm cezarului ce-i al cezarului şi să le recunoaştem meritele. Un meci splendid, pe care CFR l-a controlat după ce au reuşit să egaleze, s-a văzut că au avut jucatori în stare să elimine un adversar prin dribling, să paseze rapid, să centreze exact (vezi Tony), să şuteze la poarta (şi mai ales pe poartă).
Câţiva jucători care merită remarcaţi: Culio, omul meciului conform uefa.com, care şi-a revenit psihic după greşeala de la golul italienilor; Eugen Trică, care, deşi nu-l suport din cauza caracterului infect, nu s-a evidenţiat extraordinar dar a contribuit la ambele goluri; Tony – excelent în apărare şi în atac, cu pase şi mai ales centrări excelente; Gabriel Mureşan, excelent la închidere, Julio Baptista n-a existat; Alvaro Pereira, jucător de care aud pentru prima oară (nu prea urmaresc Liga I, de când cu atâtea scandaluri şi bălăcăreli în public), care a jucat foarte bine în defensivă (cam spectaculos câteodată, dar eficient). De la Roma ar fi de spus câte ceva despre Mirko Vucinic, singurul care a mai mişcat în ofensivă.
Până şi statistica arată că victoria nu a fost întâmplătoare, victoria nu a fost una norocoasă. O debuntantă în Champions League a dominat vicecampioana Italiei la ea acasă!
AS Roma – CFR Cluj
Şuturi pe poartă: 4 – 9
Şuturi spre poartă: 12 – 16
Posesie: 55% – 45% .
Urmează Chelsea, care tocmai a bătut cu 4-0 pe Bordeaux… Şanse ar fi, CFR-ul deja şi-a depăşit previziunile (care o creditau cu maxim 2 pucte în grupa asta), iar dacă se continuă aşa locul 3 este asigurat.



iar fotbal… aaaaaaaaaaa