Tu votezi?

Postat de Bogdan pe November 28, 2008
Categorie: Romania

Da, votez.

Foarte bine. Înseamnă că ţi-ai ales un om pe care vrei să-l susţii. Dar te-ai documentat, ai aflat câte ceva despre el? Sau îl votezi pentru că ai auzit de el la TV, bălăcărindu-se pe la emisiuni (vezi ultimul scandal), iar restul sunt niste iluştri necunoscuţi? Sau poate te-a impresionat pentru că ştie să cânte, că e un actor ratat sau că ştie să dea cu mopul? Sau pentru că e garantat de Vanghelie? Sau pentru că ţi-a promis că-ţi face casă şi ţi-o dă gratis? (din banii cui?) Sau poate ţi-a dat un kg de ulei şi unul de făină, sau o pelerină, sau o umbrelă?

Gândeşte-te bine!

Nu, nu votez. N-am cu cine. Toţi sunt nişte hoţi şi nişte mincinoşi!

Corect, numai că unii sunt mai hoţi ca alţii, unii mai proşti ca alţii, unii mai nesimţiţi ca alţii. Dacă vrei ca actuală clasa politică să se schimbe, trebuie ajutaţi. Trebuie eliminati cei mai hoţi, proşti, sau nesimţiţi. Dacă tu, om cu educatie, capabil să ia nişte decizii, nu îl alegi pe cel mai bun dintre ăştia (adică cel mai mic rău, s-o spunem pe bune), atunci cine? Cei cu patru clase sau analfabeţii? Cei care cred cp presedinte este tot Iliescu? Cei care pentru o plasă cu alimente sau pentru câteva sute de euro sunt în stare să se calce pe picioare pentru a vota? (vezi cazul Ştefăneşti din primăvară). Chiar vrei asta? Eu nu.

OK, n-ai cu cine să votezi. Însă poţi să cauţi, să te documentezi. Este la fel ca la magazin: magazinele îţi prezintă oferta şi tu te mai documenzi un pic şi alegi produsul cel mai bun. Doar nu aştepţi să apară produsul perfect, pentru că tu ai nevoie de el azi. Şi eu îmi doresc o casă mare şi o maşină frumoasă, dar până strâng bani de ele îmi iau ce îmi permit. La fel şi cu teoria că “încă nu a apărut politicianul adevărat”. Nu a aparut şi va mai trece mult timp până o să apară.

Şi eu sunt la fel de scârbit şi sătul de politică, dar am gasit o alternativă pentru Camera Deputaţilor: Varujan Pambuccian (umbla un zvon şi acum îmi este confirmat). Cine este el? Varujan Pambuccian este reprezentantul Uniunii Armenilor din România în Parlament şi poate fi votat la orice colegiu indiferent de oraş. Adică poate fi votat şi în Bucureşti, Târgovişte sau Baia-Mare. Ce a făcut el? În calitate de programator, informatician şi profesor la Universitatea Bucureşti a susţinut sectorul IT&C şi a ajutat foarte mult la dezvoltarea lui. Concret:

- a susţinut reţelele internet de cartier în momentul în care se găsiseră unii să ceara desfiinţarea lor. dacă din 10 gospodării bucureştene cel puţin şase au conexiune la internet, asta i se datorează şi lui;
- s-a luptat cu birocraţii români care voiau să elimine scutirile de impozit pe salariu pentru specialiştii IT, măsura pe care tot el a iniţiat-o cu ani în urmă. şi a câştigat;
- a făcut tot posibilul, în calitate de preşedinte al comisiei IT&C a parlamentului, să convingă mari companii tehnologice să vină în România. şi au venit.

Mai multe despre el pe blogul lui Victor Kapra.

Alte resurse de documentare:
- harta politică a lui Vivi (despre care am mai scris), pentru Camera deputaţilor şi pentru Senat;
- testvot.eu – un site unde poţi să afli care este doctrina politica cea mai apropiată mentalităţii tale.

În loc de concluzie: “Există ceva mai rău decât oamenii răi: indiferenţa oamenilor buni.”.

P. S. Da, ştiu, sunt naiv.

Post-uri asemănătoare

Tags: , ,

4 Comentarii to Tu votezi?

vlad a scris pe 1 December 2008:

sper ca dl Pambuccian a strans suficiente voturi – am vazut ca l-au votat destul de multi it-isti dar mi se pare ca ii trebuie 7000 de voturi. sa vedem:)

Bogdan a scris pe 1 December 2008:

Şi eu sper :) . Eu ştiam că are nevoie de 8000. După primele rezultate parţiale de la ora 10, avea undeva la 0,36%, ceea ce din calculele mele rezultă cam 10.000 de voturi.

Bogdan a scris pe 1 December 2008:

Update: Dupa număratoarea parţială, dl. Pambuccian a intrat în Parlament, are deja 9874 de voturi. Deci n-am votat degeaba.

[...] Chestii din ultima vreme Postat de Bogdan pe Februarie 28, 2009 Categorie: Online 1. Un articol foarte, foarte tare despre bani, bineînţeles cu legatură la criza de acum. Autor: Varujan Pambuccian. [...]

Comentează

WP_Big_City

Do NOT fill this !