Bogdan's Corner » Fotbal

Goodbye Africa!

Bogdan — Tue, 13 Jul 2010 14:53:07 +0000

S-a încheiat şi aceasta ediţie a Campionatului Mondial. A fost o ediţie reuşită (cu excepţia vuvuzelelor), şi zic asta deoarece tot timpul am avut în minte campionatul dezastru de acum 8 ani, din Japonia şi Coreea de Sud. Mă gândeam că va fi din nou un campionat marca “Sepp Blatter”, pentru globalizarea fotbalului prin ţinuturi exotice, prin avatajarea gazdelor. Organizarea a fost bună, stadioanele au arătat excelent, deşi pe finalul competiţiei gazoanele arătau destul de uzate, iar spectacolul… spectacolul a fost ok. Nu a fost una dintre cele mai spectaculoase ediţii, dar rezultatul primează, indiferent de mijloace (fanii lui Mourinho ştiu cel mai bine).

Spania a câştigat absolut meritat titlul, chiar dacă a câştigat meciurile eliminatorii cu un sec 1-0. Statisticile arată că a fost cea mai ofensivă echipă. Spania a arătat ca o echipa unită, scheletul de la FC Barcelona făcându-şi simţită prezenţa. Să mai spun că toate golurile lor au fost marcate de către actualii sau viitorii jucători de la Barcelona?

Pentru prima dată în ultimii ani, nu mi-a plăcut Olanda. A fost cea mai lipsită de spectacol echipă a Olandei din ultimii ani, dar, trebuie să recunosc, cea mai eficientă. Cred că, alături de Brazilia, nicio altă echipă nu a dat aşa multe goluri din aşa de puţine ocazii. Prestaţia din finală a fost lamentabilă. Dacă pierzi, măcar fă-o cu stil!

Germania, Uruguay şi Ghana au fost surprizele plăcute ale mondialului. Germania a venit cu un lot şi un stil de joc fresh. Se anunţă o mare favorită pentru 2014, dacă puştii continuă în acelaşi stil. Anglia în schimb a fost o mare dezamăgire, cu un Capello fără idei, cu un Rooney ieşit din formă, fără un mijlocaş stânga dar cu trei mijlocaşi dreapta, cu Lampard şi Gerrard călcându-se în picioare. Argentina a dezamagit şi ea, întărind ideea că o super-vedeta nu poate trage de una singura o echipă. Messi consider că a fost foarte ghinionist, meritând să inscrie pe puţin 2-3 goluri. Despre Italia, Franta şi Portugalia, nimic. Cum ziceam, mă aşteptam să dezamăgească.

Se aştepta mai mult de la echipele africane, dar mie unul mi-a plăcut jocul lor, deşi naiv, cu apărări visătoare (vezi Nigeria, care ar fi putut să obţina 7 puncte lejer dacă nu ratau aşa mult). Mi-a plăcut că nu au fost ajutate de arbitraje şi au fost lăsate să joace la adevăratul potenţial al lor.

Per total, eu sunt mulţumit de acest Campionat Mondial. Au fost meciuri frumoase, meciuri urâte, meciuri dramatice, echipe care au confirmat, echipe care au dezamăgit, jucători interesanţi pentru viitor, care acest campionat poate fi rampa lor de lansare. Păcat că TVR-ul a trimis acolo pentru comentariu pe cei mai paraleli oameni cu acest sport.

Drept încheiere, un link şi un video din categoria “cu ce ramanem după acest mondial” (via):

http://www.boston.com/bigpicture/2010/07/2010_world_cup_comes_to_a_clos.html

Post-uri asemănătoare

Să înceapă jocurile!

Bogdan — Fri, 11 Jun 2010 12:14:07 +0000

Şi a venit vara şi o dată cu ea Mondialul! E timpul sa înlocuim taskurile, deadline-urile, over-time-ul, grevele, criza, realităţile, antenele şi alte nimicuri care îţi omoară bucuria de a trăi cu o bere rece (sau suc, după preferinţe) alături de prieteni la o terasa, vizionând un meci bun.

Este primul Mondial organizat în Africa şi poate însemna o mare oportunitate pentru ţară şi implicit pentru continent din punct de vedere turistic: “vedeţi, suntem în stare să organizăm un Campionat Mondial, vă aşteptam pe la noi, este safe, nu vă bate nimeni pe strada şi nici bagajele nu vi se fura de la aeroport”. La fel de bine totul se poate transforma într-un dezastru.

Ce aşteptări am? In primul rând: SPECTACOL. Nu sunt fanul echipelor care joaca la rezultat şi fac orice pentru a câştiga. (La fel cum nu-mi plac oamenii care calcă pe cadavre ca să-şi atingă scopul.) Pot să apreciez întotdeauna o tactica bună, o aşezare bună în teren şi un joc inteligent, dar “autobaze în poartă” o sa mă facă să fiu anti-fanul lor forever.

Nu mai vreau să văd echipe avantajate şi împinse pe la spate la modul grosonal, cum s-a întâmplat în 2002. Normal, gazdele o să fie ajutate să treacă de grupe, dar de la punctul ăla încolo să fie lăsate în legea lor. Totuşi, pariez pe o surpriză de la o echipa africană, iar primele care îmi vin în minte sunt Coasta de Fildeş şi Camerun.

Mă aştept la o figura frumoasă din partea Olandei, Angliei şi Germaniei. Germania, când joacă prost ajunge în finală, când joacă bine o şi câştigă, spunea o vorbă din bătrâni. Mă aştept la sare şi piper din partea sud-americanilor: Uruguay, Brazilia, deşi vin cu o echipa defensivă şi jucători în lipsa de formă cum demult n-au mai fost şi bineînteles, Argentina. Argentina, care numai Maradona şi ghinionul o poate opri din drumul spre titlu.

Mă aştept ca Portugalia, Italia şi Franta să se bată pentru titlul de decepţia turneului. Încă nu ştiu sigur care o să iasă din faza grupelor şi care din optimi.

Mă aştept ca marea favorită, Spania, să facă o figură frumoasă şi eventual să şi câştige. Această generaţie extraordinară a lor merită primul lor titlul mondial. Dar bineînţeles, nu o să câştige echipa cu cei mai buni jucători ci echipa cu cea mai bună echipă.

Să înceapă jocurile!

Post-uri asemănătoare

Banii nu câştigă trofee

Bogdan — Fri, 12 Mar 2010 12:42:29 +0000

Cristiano Ronaldo

Un pic de context. În vara lui 2009, în plină criză financiară, Real Madrid cumpăra cei mai buni fotbalişti din lume la acel moment, plătind sume absolut exorbitante pe ei. Până şi lumea fotbalului fusese atinsă de criză, iar lucrul acesta s-a văzut în faptul că banii luaţi pe acei jucători nu au fost folosiţi mai departe în a acoperi plecările. Plecasera totuşi cei mai buni jucători de la echipele respective. De asemenea, celelalte cluburi au ţinut cu dinţii de preturi, sperând să vândă jucători la preţuri tot aşa de mari, numai că restul cluburilor au fost mai cu capul pe umeri, şi nu s-au avântat orbeşte, ceea ce a dus la un semi-blocaj pe piaţa transferurilor. Good job, Real!

Cele 250 mil. de euro cheltuite în vară au avut un singur motiv: sezonul perfect al arhi-rivalei din Barcelona şi, într-o mai mică măsură, umilinţa de pe Bernabeu.

Miercuri, 10 martie, Real Madrid a fost eliminată din Liga Campionilor. Nu mă bucur pentru asta, deloc. Competiţia va fi mai săracă în spectacol de acum înainte. Tot ce vreau să evidenţiez este palma (lecţia de viaţă) primită. Banii nu câştigă trofee, nu dau goluri şi nu joacă pentru tine. O echipă da. Fotbalul este un sport de echipă, nu de individualităţi ridicate de presa la nivelul unor mega-staturi de la Hollywood. Alt lucru care a deranjat multă lume, inclusiv pe mine, a fost atitudinea. În aroganţa lor se vedeau deja câştigători, se vedeau sărbătorind pe Bernabeu, în faţa propriilor fani – finala CL se va disputa pe Santiago Bernabeu, o ocazie excelentă într-adevar de a câştiga cel de-al 10-lea trofeu CL. După fiecare victorie la scor (de obicei în fata unor adversari modeşti) apăreau astfel de declaraţii.

Într-devăr, au fost eliminaţi cu ghinion. Dacă Higuain nu lovea bara, fiind cu poarta goală în faţă, poate altfel vorbeam acum. Dar probabil am fi vorbit la fel peste câteva săptămâni, când Realul întâlnea un adversar de calibru.

Real Madrid nu este o echipă, este un grup de 11 jucători. Nu va fi niciodată, până când nu va dispărea mentalitatea aceasta de a aduce jucătorii care vând cel mai bine tricouri.

Post-uri asemănătoare

Barcelona – Manchester, finalul unui sezon perfect

Bogdan — Fri, 29 May 2009 14:05:20 +0000

There might be ways to beat Barcelona, but they have so many more ways to beat you. It doesn’t matter who you are (Sulmaan Ahmad, Goal.com).

August 2008. “The fantastic four” (Ronaldinho, Henry, Eto’o, Messi), visul oricărei echipe, ocupa locul 3 în campionat şi ducea echipa către tururile preliminare ale Champions League. Frank Rijkaard pierduse din mâini vestiarul şi era nevoit să plece. Ciclul început de el în 2003, o dată cu aducerea lui Ronaldinho, se termina, după două titluri şi o Ligă a Campionilor câştigate. Ronaldinho pleca şi el. Noul antrenor era numit Josep Guardiola, un jucător cerebral, dar un ilustru necunoscut în lumea antrenoratului.

Mai 2009. Fără achizitii importante (în afară de Dani Alves), Barcelona reuşeşte să câştige tot ce se poate câştiga într-un sezon, marcând peste 150 de goluri şi obţinând victorii categorice împotriva unor formatii de top (Real Madrid, Bayern, Lyon, Valencia, Sevilla şi, prin prisma desfăşurării jocului, Manchester United). Cum? Cu ajutorul acestui om care este Pep Guardiola, care a transformat cei 11 jucatori de anul trecut într-o echipă şi a reuşit să transfere acestei echipe una din cele mai mari calităţi ale sale: modestia. Ţin minte şi acum când presa îl lăuda pentru jocul echipei iar el avea aceeaşi placă: “Încă nu am câştigat nimic!”. Uite că acum a câştigat TOTUL.

Meciul cu Manchester a fost impresionant prin felul cum punctul forte al echipei, mijlocul terenului, a reuşit să acopere toate celelalte puncte slabe şi avantaje ale englezilor: experienţa lui Ferguson care, oricât a schimbat, nu a reuşit să schimbe cursul jocului, apărarea improvizată a Barcelonei care a fost păzită de atacul lui Manchester. Pasele lui Xavi şi Iniesta au facut că unul dintre cele mai bune cupluri de fundaşi, Ferdinand şi Vidic, să pară nişte amatori.

A fost o victorie care ar trebui să fie apreciată de toţi cei care vor ca fotbalul să rămână fotbal (şi nu un joc de şah), fotbalistul să fie întâi fotbalist şi apoi un pachet de muşchi (şi nu invers), de cei care apreciază un dribling fin şi o pasă în adâncime în favoarea unui tackling dur. O victorie pentru cei care cred că primul gol a fost rezultatul dribligului lui Eto’o şi nu din cauza greşelii lui Vidic, iar al doilea a rezultat din detenta lui Messi şi nu din plasamentul greşit al lui Ferdinand.

Over and out. Ne mai întâlnim cu fotbalul la toamnă.

poze via dailymail.co.uk.

Post-uri asemănătoare

Co-lo-sal!

Bogdan — Tue, 14 Apr 2009 22:26:38 +0000

Chelsea – Liverpool: un meci absolut fantastic, un meci care va rămâne cu siguranţă în istoria fotbalului! Chelsea câştigase cu 3-1 pe terenul lui Liverpool iar meciul retur părea uşor. Dar Liverpool a refuzat să considere meciul deja pierdut şi astfel a ieşit un spectacol pe cinste, în care scorul a evoluat de la 0-2 la 3-2, apoi 3-4 şi 4-4. Acelaşi spirit al lui Liverpool ca acela din finala de la Istanbul, când au revenit de 0-3 şi într-un final au şi câştigat.

Jos pălăria pentru Liverpool! Jos pălăria pentru Chelsea! Jos pălăria pentru norocoşii suporteri care vor avea ce povesti nepoţilor!

Uite de asta e frumos fotbalul!

Post-uri asemănătoare

Cum se scrie un articol despre sport

Bogdan — Wed, 08 Apr 2009 08:43:24 +0000

Un editorial excelent marca goal.com, foarte bine scris, foarte bine documentat, cu multă informaţie, care trezeşte unele amintiri. Un articol care vine în întâmpinarea unui meci important din Champions League.

On Wednesday night, Barca and Bayern lock horns at Camp Nou in arguably the tie of the round in the Champions League quarter finals. Carlo Garganese looks back to the last time the two teams met a decade ago, and asks if the teams were better then or now…

The 1998-99 Champions League is considered by many people as the last pure edition of the competition.

[...]

Continuarea aici.

Cam aşa ar trebui să arate un articol în avanpremiera unui meci cât de cât important, atât din Champions League, cât şi din campionat. Dar nu, e mai uşor să faci ştiri de trei rânduri, copiate şi traduse de pe siteurile de afară, neverificate, cu greşeli, cu smiley-uri, declaraţii ale unor infractori patroni, declaraţii ale unora care n-au nimic de zis. Apoi faci pe victima şi te plângi că publicitatea nu mai merge.

Post-uri asemănătoare

România – Serbia: un pic de realism, se poate?

Bogdan — Mon, 30 Mar 2009 15:02:35 +0000

Normal nu m-aş opri asupra subiectului ăsta, dar simt că două-trei idei ar fi necesare:

În primul rând, am susţinut echipa României ori de câte ori a fost cazul. În acest moment, simt că reprezentativa de fotbal a României din acest moment nu mă mai reprezintă. Nu vreau să fiu reprezentat şi nici să susţin nişte oameni care vin la naţională mai mult cu gândul la petrecerea de după decât la meci.

În timpul meciului îmi doream pe ascuns şi apoi din ce în ce mai pe faţă să piardă ai noştri, pentru că era din ce în ce mai clar că la naţională sunt probleme, jucătorii vin fără motivaţie iar Piţurcă e depăşit. Numai o înfrângere putea să le deschidă ochii şi să-şi dea seama că e nevoie de un suflu nou: un nou antrenor şi o nouă generaţie de jucători, cu care să se pregatească de europenele din 2012. Din declaratiile de după meci mi-am dat seama că încă mai trăiesc în iluzii şi încă mai cred că au şanse “teoretice”. Când pierzi acasă cu toţi (sau cel mult faci egal), ai la fel de multe şanse “teoretice” ca Steaua să treacă de grupele Ligii. În cazul asta, îmi doresc să piardă şi cu Austria. Nimeni, dar absolut nimeni, nu are curajul să-şi asume eşecul şi să-şi recunoască nepriceperea, ca să nu zic incompetenţa.

Cred că generaţia asta şi-a arătat limitele şi e timpul pentru un nou început. În afară de Chivu, un fundaş excelent, de nivel mondial, şi Mutu, un atacant talentat dar cu grave carenţe de comportament, care din păcate a fost model şi pentru cei mai tineri (lucru care mi l-a făcut foarte antipatic), restul în 3-4 ani vor intra în anonimat. Ceea ce joaca ei acum nu se numeşte fotbal, ci bambilici, sau “hai s-o dăm în faţă că poate iese ceva”. Nu ăsta e fotbalul pe care îl aştept, nu ăsta e fotbalul pentru care aş mai deschide TV-ul sau aş mai călca pe stadion.

Post-uri asemănătoare

Remember Chindia ‘96?

Bogdan — Tue, 03 Feb 2009 14:22:23 +0000

În ‘96, Chindia Tîrgovişte urca în prima divizie cu o echipă care impresiona prin stilul său deschis, rupt din şcoala olandeză. După 12 ani, jucătorii acelei formaţii sunt încă o familie.

[...]

“De la 2-0 în sus”
Antrenată de Silviu Dumitrescu, acea bijuterie a Dâmboviţei din urmă cu peste 12 ani defilase două sezoane consecutiv în “C” şi în “B” pentru a intra apoi enfanfare în prima ligă. Gîlmencea remember: “Jucam de plăcere, ne-am trezit că nu poate să ne bată nimeni şi nici nu ne-am dat seama că ajunseserăm în pragul unei mari promovări. Timp de două sezoane, învingeam acasă numai de la 2-0 în sus!”.

Un articol foarte bun despre ce a fost odată Chindia Târgovişte, actualul club FCM Târgovişte, care merită citit cap-coadă, inclusiv comentariile. Un articol cu totul deosebit faţă de mizeriile obişnuite din ziarele de sport, pe care l-am descoperit întâmplător.

Amintiri din copilărie.

Eram în şcoala generală în acea perioadă şi nu înţelegeam ce înseamnă o echipă în prima divizie pentru acest mic oraş de provincie. Urmăream însă meciurile echipei şi nu-mi venea să cred cât de bine jucau pentru o echipa de abia promovată. Ţin minte că ajunseseră la un moment dat pe locul 4, iar patronul de atunci, Chivu parcă îl chema, fusese invitat la Procesul Etapei să povestească despre succesul echipei. Dar, povestea frumoasă s-a terminat brusc. Doi dintre jucătorii echipei, Cristian Igescu şi Bogdan Liţă au murit într-un accident de maşină. De atunci totul s-a rupt. Ţin minte că urma un meci cu FC Timişoara (actuala Poli), meci la care se punea doar problema scorului. Meciul a fost amânat, iar Chindia a câştigat chinuit, cu 1-0. În pauza de iarna mai mulţi jucători au plecat la FC Argeş şi lucrurile au început să meargă din ce în ce mai prost. Au ajuns să se bată pentru evitarea retrogradării, dar în acel sezon au scăpat, însa în sezonul următor nu s-a mai repetat isprava.

Şi astfel au ajuns înapoi în divizia B, unde se zbat şi acum, denumirea clubului a fost schimbată în FCM Târgovişte, diverşi inşi s-au perindat pe la conducere bătându-se cu pumnul în piept că vor să readucă echipa unde era odată, dar nimic nu s-a întâmplat. În ziua de azi echipa se lupta pentru retrogradare în divizia B, au fost aduşi la echipa diverşi jucători nigerieni, japonezi şi de alte naţii, iar patron este un anume Ghiorghi Zotic, numit la un moment dat şi “magnatul ţuicii”, fost membru PSD, actual membru în partidul de buzunar al tovarăşului securist (declarat) Felix.

Trist…

Post-uri asemănătoare

Barcelona – Real Madrid 2-0, mai mult decât un meci

Bogdan — Tue, 16 Dec 2008 13:27:22 +0000

Sâmbătă seara a avut loc derby-ul Spaniei, FC Barcelona – Real Madrid. Se întâlneau două echipe aflate la poli opuşi în privinţa performanţei şi al moralului, unul dintre cele mai dezechilibrate “El Clasico” din ultimul timp. Barcelona era în mare formă (victorii la scor contra Valenciei, Sevillei şi contra lui Atletico Madrid) iar Real Madrid trecea printr-o perioadă proastă, cu mulţi accidentaţi şi cu un antrenor nou, abia instalat. Cel dinaintea lui, Bernd Schuster, fusese dat afară, pe lângă forma slabă, pentru o declaraţie: “E imposibil să baţi Barcelona pe Camp Nou!”. Scurt.

Despre meci. Meciul a început, a continuat şi s-a sfârşit în dominarea aproape totală a Barcelonei. Posesia de 73%, ocaziile peste ocazii şi cele aproximativ 20 de şuturi la poartă cred că spun totul. Realul a arătat ca o echipa mică, s-a apărat tot timpul şi a încercat doar pe contraatac, unde a avut, într-adevăr, două ocazii destul de mari. Pe final însă apărarea lor betonată a cedat, iar meciul s-a terminat 2-0. Mulţi au spus, iar eu sunt de acceaşi părere, că dacă Realul ar fi jucat mai deschis ar fi pierdut la o diferenţă mai mare.

Outside the game. Sincer, nu mă aşteptam ca Pep Guardiola să redreseze echipa şi să-i imprime acest stil de joc. Meciul ăsta a arătat că Barcelona poate juca şi împotriva echipelor mari, nu numai împotriva celor mici, pe care să le bată cu 5-0. Campionatul mi se pare 70% jucat, urmează alte teste importante în Champions League, unde echipe ca Inter sau Chelsea (posibilii adversari), cu alt stil de joc, pot pune probleme Barcelonei.
Este păcat că nicio televiziune mare nu reuşeşte să transmită meciuri ca ăsta, dar în schimb se plătesc o grămadă de bani pentru un campionat aşa de slab ca al nostru, care de 2-3 ani nu mai are nimic de oferit. Noroc cu Internetul şi banda largă, am putut şi noi să vedem ce înseamnă fotbalul pur, unde principalii actori sunt jucătorii şi antrenorul, ce înseamnă civilizaţia, ce înseamnă respectul pentru adversar, cum cei doi preşedinţi, după ce au luat masa de prânz împreună, au stat unul lângă altul în lojă şi niciunul dintre ei n-a dat din buric sau a făcut alte cascadorii.

sursa foto.

Post-uri asemănătoare

Azi sunt de acord cu: Mircea Sandu

Bogdan — Thu, 20 Nov 2008 15:16:43 +0000

N-am avut decât 2.000 de spectatori. E trist. Din păcate, la noi cultura e în altă parte. N-am văzut nimic sportiv astă-seară, aici.

via evz.

Corect, cultura e în altă parte. Eu de exemplu aseară am fost la film.

P. S. Cât despre meci, un amical cu totul inutil.